luni, 3 mai 2010

SIBIU







Învăluit în istorie și tradiţie, Sibiu este unul dintre cele mai reprezentative oraşe ale culturii româneşti. Oraş cunoscut al lumii moderne, aşezare ce aduce din timpuri străvechi în lumea modernă frumuseţea şi farmecul vieţii de cetate, Sibiul este fondat pe locul unei mai vechi aşezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea, de către coloniştii saşi din teritoriul Rin-Mosela.



Oraş mesager al culturii româneşti, Sibiul are în prezent o puternică bază culturală formată din 2 teatre, o filarmonică, 5 biblioteci, 5 centre culturale, 6 institute culturale diverse, precum şi 10 muzee, găzduind de-a lungul timpului între „zidurile” sale nume mari de artişti. Sibiul este locul unde s-a deschis primul muzeu de pe actualul teritoriu al României, Muzeul Brukenthal, la 25 februarie 1817. A fost al doilea muzeu deschis în Europa şi poartă numele fostului guvernator de Transilvania, Samuel von Brukenthal, care şi-a donat vastele colecţii personale de artă şi o impresionantă bibliotecă pentru a se înfiinţa acest muzeu care este găzduit în fosta lui reşedinţă. Dintre operele care se găsesc în Galeria de Artă a muzeului, amintim lucrări semnate de Antonello da Messina, Lorenzo Lotto, Alessandro Magnasco, Albrecht Dürer, Rubens, Botticeli, Jan van Dyck şi Titian. Oraşul Sibiu este considerat pe bună dreptate ca fiind unul dintre cele mai frumoase şi mai bine conservate oraşe istorice din România si Europa, cu un patrimoniu arhitectural care se întinde pe 80 de hectare.



Cetatea medievală a Sibiului, rămasă intactă după doua războaie mondiale şi neatinsa de regimul comunist, păstrează încă spiritul si atmosfera secolelor de mult apuse. Împrejurimile Sibiului, dintre care amintim zona de inestimabilă valoare culturală cunoscută sub numele de 'Mărginimea Sibiului', precum şi staţiunea Păltiniş, Munţii Făgăraş de la Transfăgărăşan până la Valea Oltului şi satele săseşti din jur, contribuie într-o şi mai mare măsură la reputaţia Sibiului de cea mai importantă destinaţie turistică din România. Sibiul este situat în partea sudică a Transilvaniei, pe râul Cibin, foarte aproape de centrul geografic al României, în depresiunea Cibinului şi în apropierea Munţilor Făgăraşului (circa 20 km), Cibinului (12 km) şi Lotrului (circa 15 km), care mărginesc depresiunea în partea de sud-vest. În nord și est, teritoriul municipiului Sibiu este delimitat de podişul Târnavelor, care coboară până deasupra Văii Cibinului, prin Dealul Guşteriţei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu